Cum îți trimiți singur un mesaj pe Messenger și la ce ajută
Poate părea ciudat, dar sunt foarte multe circumstanțe în care ți-ar putea fi utilă expedierea unui mesaj de la tine către tine. De aceea, ar fi bine să înveți cum îți trimiți singur un mesaj pe Messenger.
Există o întreagă industrie menită sa faciliteze comunicarea și transferul de fișiere între PC-uri sau Mac-uri și smartphone-uri, fie ele cu Android sau iOS. Multe dintre respectivele soluții dedicate acestui scop nu sunt deloc ieftine.
Există însă o cale mai simplă dacă vrei să-ți trimiți singur câteva poze, câteva linii de text sau chiar și câteva documente de pe un dispozitiv pe altul.
Pentru a-ți atinge scopul, este suficient să apelezi o aplicație de chat cross-platform precum Facebook Messenger. După ce ai învățat cum îți trimiți singur un mesaj pe Messenger, orice element introdus în aceea conversație este disponibil pe orice terminal, smartphone, tabletă, PC sau Mac pe care poți deschide un browser sau pe care poți rula o variantă dedicată a aplicației omonime de chat.
Este cât se poate de simplu.
Deschide o fereastră de Messenger pe telefon. Inițiază o conversație nouă folosind butonul din dreapta sus (creionul într-un pătrat). Caută-ți numele cu care figurezi pe Facebook în bara de căutare. Dacă te-ai găsit, îți vei recunoaște în mod previzibil fotografia de profil. Fă un tap pe numele tău.
Din acest moment, poți scrie câteva rânduri, poți face copy-paste dintr-o altă aplicație și poți profita de toate instrumentele pe care ți le pune la dispoziție Facebook Messenger pentru o conversație. Din acest punct de vedere, nu ai nimic nou de învățat.
După ce te-ai conversat cu tine cât ai vrut, este suficient să intri pe Messenger de pe laptop, desktop sau un alt telefon pentru a avea acces rapid la informațiile pe care le-ai partajat cu tine la pasul anterior. Având în vedere că poți transfera și varietate imensă de fișiere pe Messenger, posibilitățile sunt nelimitate.